Home » D:News » Atrofia vaginală: Ce femei sunt predispuse şi care sunt cele mai bune tratamente

Atrofia vaginală: Ce femei sunt predispuse şi care sunt cele mai bune tratamente

Atrofia vaginală: Ce femei sunt predispuse şi care sunt cele mai bune tratamente
Publicat: 25.06.2018
Atrofia vaginală afectează astăzi tot mai multe femei. Această afecţiune a mucoasei vaginale apare ca urmare a dezechilibrului hormonal şi datorită reducerii cantităţii de estrogen. Astfel, boala afectează calitatea vieţii unui număr important de femei aflate la menopauză sau în perimenopauză (perioada când încep să apară dereglările ciclului menstrual, dinainte de instalarea menopauzei), dar se poate întâlni şi în timpul sarcinii, alăptării sau după cancere tratate prin chimio sau radioterapie.
„Datorită deficitului de estrogen, ţesutul vaginal se subţiază, îşi pierde elasticitatea iar pacienta are senzaţia de ”uscăciune vaginală”, arsură, durere, sângerare după contactul sexual şi prurit local. Aceste simptome îi afectează activităţile cotidiene, cum ar fi sportul, contactul sexual, uneori creează disconfort chiar şi la o simplă plimbare sau o împiedică să efectueze activităţile de la serviciu.
 
În plus, atrofia afectează capacitatea mediului vaginal de a se proteja de agenţii infecţioşi, ph-ul vaginal se modifică, iar astfel apar infecţii genitale sau urinare persistente, ce recidivează după tratamentul antibiotic, prin simptome precum leucoree (secreţie vaginală modificată), prurit (senzaţia de mâncărime), disurie (durere la urinare) sau chiar episoade de pierdere involuntară de urină’’, spune medicul Elvira Brătilă pentru Ce se întâmplă, doctore?
 
Aproximativ 50% dintre femeile aflate la menopauză sunt afectate de atrofia vaginală. Mai mult decât atât, acest procent creşte odată cu existenţa şi a altor factori predispozanţi, cum ar fi:
 
fumatul
stresul
alcoolul
anumite tratamente medicamentoase
depresia
infecţiile vaginale tratate necorespunzător sau toaleta intimă deficitară.
75% dintre pacientele cu atrofie vaginală cred că aceasta are un impact negativ asupra vieţii de zi cu zi şi asupra relaţiei de cuplu, iar 44 % recunosc că au reţineri în a se adresa medicului pentru această patologie, din timiditate sau lipsă de informare.
 
Citeşte continuarea pe CSID
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Adept al francmasoneriei, acest avocat şi filosof de prestigiu a marcat profund istoria românilor. A fost un mare ADVERSAR al absolutismului habsburgic, fiind închis de trei ori
Adept al francmasoneriei, acest avocat şi filosof de prestigiu a marcat profund istoria românilor. A fost un mare ADVERSAR ...
O femeie însărcinată, înjunghiată de 14 ori pentru că a dat bacșiș prea mic
O femeie însărcinată, înjunghiată de 14 ori pentru că a dat bacșiș prea mic
România este una dintre cele mai sigure țări din lume, susține Ministerul Afacerilor Interne
România este una dintre cele mai sigure țări din lume, susține Ministerul Afacerilor Interne
NATO sporește prezența în Marea Baltică
NATO sporește prezența în Marea Baltică
Un bărbat a găsit o perlă într-o stridie cumpărată de la piață
Un bărbat a găsit o perlă într-o stridie cumpărată de la piață
De ce a fost ridicat Stonehenge? Iată ce spun cele mai recente cercetări!
De ce a fost ridicat Stonehenge? Iată ce spun cele mai recente cercetări!
NASA „aproape că a aterizat” pe Soare! Sonda Parker s-a apropiat la cea mai mică distanță de steaua noastră
NASA „aproape că a aterizat” pe Soare! Sonda Parker s-a apropiat la cea mai mică distanță de steaua noastră
Revoluție în medicină! Au fost dezvoltate primele microace imprimate 3D din lume
Revoluție în medicină! Au fost dezvoltate primele microace imprimate 3D din lume
O gaură neagră supermasivă a fost înclinată de un eveniment misterios
O gaură neagră supermasivă a fost înclinată de un eveniment misterios
Balenele pot trăi de două ori mai mult decât se credea, au descoperit oamenii de știință
Balenele pot trăi de două ori mai mult decât se credea, au descoperit oamenii de știință
Legăturile genomice dintre oamenii moderni și strămoși ar putea fi mai vechi decât s-a crezut
Legăturile genomice dintre oamenii moderni și strămoși ar putea fi mai vechi decât s-a crezut
(P) 3 sloturi inspirate din cultura pop: filme, seriale și trupe celebre
(P) 3 sloturi inspirate din cultura pop: filme, seriale și trupe celebre
O singură plimbare zilnică de o oră ar putea prelungi viața cu șase ore
O singură plimbare zilnică de o oră ar putea prelungi viața cu șase ore
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Cât controlează statul român din producţia națională de energie?
Cât controlează statul român din producţia națională de energie?
Medicamentele pentru slăbit pot cauza pierderea de masă musculară și osoasă
Medicamentele pentru slăbit pot cauza pierderea de masă musculară și osoasă